Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la FCU Craiova. Fostul atacant român a primit deja un avertisment.
Mai exact, Dacian Varga, fostul campion al României cu Unirea Urziceni, a reacționat când a văzut că Dică a fost numit pe banca tehnică a echipei lui Mititelu. Iată ce a spus.
„O să ridice singur mâna și o să plece!”
„Cred că cei de la FCU aveau nevoie de un antrenor. Dacă o să aibă rezultate bune, o să funcționeze. Când echipa nu are rezultate, cine pleacă primul? Antrenorul.
Doar de Nicolae Dică depinde. Dacă nu o să aibă rezultate, cred că o să ridice singur mâna și o să plece. Nicolae Dică cu siguranță știe să gestioneze astfel de situații (n.r. când patronul se implică la echipă). A știut să gestioneze bine situația, când a fost la FCSB”, a spus Dacian Varga, pentru PlaySport.