Fotbal Intern· 1 min citire

„Nu poți să-ți iei niciodată gândul de la națională cât joci!” - Gabi Tamaș vrea să fie convocat de Edi Iordănescu!

Gabi Tamaș

Gabi Tamaș

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 16 ian. 2023, 14:31

Ajuns la 39 de ani, Gabi Tamaș a semnat recent cu Concordia Chiajna pe 6 luni. Fundașul central nu și-a luat gândul de la echipa națională.

Mai exact, Tamaș a declarat că atât timp cât se află în activitate, nu va renunța la gândul convocării sale în prima reprezentativă.

„Nu poți să-ți iei niciodată gândul de la națională cât joci!”

„Nu poți să-ți iei niciodată gândul de la națională cât joci. Ți-l iei apoi, când te lași.

Dacă s-a mers pe schimbarea echipei naționale, nu ai ce să comentezi. Deși ai putea spune că eram în formă și jucam bine. Eu, dacă aș fi fost antrenorul echipei naționale, aș fi luat cei mai în formă jucători la momentul respectiv.

Mie, ca antrenor, îmi trebuie rezultate acum, nu în 3-4 ani. Meciurile oficiale le ai acum, pe durata a 2-3 luni. Dacă nu aduci cei mai în formă jucători, atunci echipa națională pierde. Iar antrenorul pleacă”, a declarat Tamaș, în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News