Fotbal Intern· 2 min citire

„Paszkany nu m-a mai vrut din cauză că aș fi umblat cu iubita lui!”. Dezvăluirile șocante ale unui fost atacant din Gruia! Cum s-a sfârșit aventura sa la CFR!

Arpad Paszkany

Arpad Paszkany

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 3 mai 2022, 16:48

În sezonul primului titlu adus în Gruia, CFR era patronată de omul de afaceri Arpad Paszkany. Pentru ca echipa să obțină performanțe în acea ediție de campionat, au fost aduși mai mulți jucători străini. Se pare că unul dintre fotbaliștii ce au evoluat atunci pentru feroviari, ar fi declarat care a fost motivul plecării sale.

După doar un sezon, patronul CFR-ului a decis atunci să scape de jucător deoarece considera că fotbalistul i-ar fi făcut avansuri prietenei sale.

„Nici în ziua de azi nu înțeleg de ce a trebuit să plec!”

La 38 de ani, Cristian Fabbiani, fostul atacant al CFR-ului, a povestit cum Paszkany l-a înlăturat de la echipă, chiar înainte ca feroviarii să joace în Liga Campionilor.

„Faptul că am stat doar un sezon a fost din cauza managementului prost al lui Paszkany și Andone. Mi-am dat viața în fiecare meci. Nici în ziua de azi nu înțeleg de ce a trebuit să plec.

Agentul meu mi-a spus că Paszkany nu mă mai vrea din cauză că aș fi umblat cu iubita lui. Total neadevărat, povestea asta m-a durut foarte mult. Nu am vrut să plec, era visul meu să pot juca în Champions League. Fiecare fotbalist visează la asta de când se apucă de jucat”, a declarat fostul atacat de la CFR, potrivit GSP.ro.

În sezonul 07/08, CFR a cucerit primul titlu de campioană din istorie, alături de Cupa României (câștigată în fața Unirii Urziceni).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News