Fotbal Intern· 2 min citire

Petrolul Ploiești a învins campioana, pe Farul, cu 3-2, în etapa a patra. Petrolul a condus cu 2-0, a fost egalată în minutul 90, iar în minutul 90+3 a înscris golul care i-a adus cele trei puncte

Superliga

Superliga

Scris de Dan Istratie Publicat: 6 aug. 2023, 20:25

Echipa Petrolul Ploiești a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-2, formația campioană, Farul Constanța, într-un meci în care ploieștenii au condus cu 2-0 și au fost egalați.

În partida de la Ploiești, Petrolul a deschis scorul, în repriza secundă, minutul 48, prin Jair, golul fiind validat după consultarea sistemului VAR. În minutul 68, Grozav a majorat scorul în favoarea gazdelor, cu un șut de la distanță. Mateus Criciuma a redus din diferență în minutul 72 și campioana a început o cursă pentru egalare, concretizată în minutul 90. Kiki a primit în careu, a recentrat din voleu, Tudor Băluță a șutat la poartă, iar Carnat a deviat în plasă pentru 2-2. În minutul 90+3 Petrolul a reușit să înscrie golul victoriei, după o pătrundere a lui Țicu, o centrare în careul mic, de unde Irobiso l-a învins pe Buzbuchi. Ploieștenii au reușit prima victorie a sezonului, au adunat cinci puncte și sunt pe locul 9 în clasament. Farul a ajuns la a doua înfrângere din primele patru etape și, cu șase puncte, se află pe locul 5.

PETROLUL: Zima - Papp, Meijers, Țicu – Doua (L. Dumitriu 88), Hanca (Purtic 79), Seto, Jair, Musi (M. Constantin 85) – Z. Petrovic (Irobiso 79), Grozav (Pedro Justiniano 84). ANTRENOR: Florin Pîrvu

FARUL: Buzbuchi – D. Sîrbu (Dussaut 79), Larie, K. Boli, Kiki - Artean, Nedelcu (T. Băluță 80), Grameni (Carnat 64) - Vînă, Rivaldinho (L. Andronache 79), Sali (Mateus Criciuma 64). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonașe galbene: Grozav 57, Jair 63, Țicu 75

Arbitri: George Găman - Ciprian Danșa, Stelian Slabu - Cristian Moldoveanu

Arbitri VAR: Sebastian Colțescu - Bogdan Gheorghe

Observator: Liviu Ciubotariu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News