Fotbal Intern· 3 min citire

Poziția Farului după ce nu a primit licență de cupele europene: „S-a înțeles greșit întreaga procedură”

Farul Constanța

Farul Constanța

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 mai 2022, 11:20

Clubul Farul Constanța a emis un comunicat în care susține că o comisie din cadrul UEFA a înțeles greșit situația clubului, după ce echipa și-a schimbat denumirea din Viitorul în Farul Constanța.

„S-a înțeles greșit întreaga procedură”, transmite clubul Farul Constanța

Echipa condusă de Gheorghe Hagi este convinsă că problema se va soluționa la TAS. „O comisie din cadrul forului european, primind anumite informații, a înțeles greșit întreaga procedură pe care am urmat-o în vara anului 2021, în pofida explicațiilor transmise, atât de clubul nostru cât și de Federația Română de Fotbal.

Dorim să subliniem că toate demersurile juridice pe care clubul nostru le-a realizat în anul 2021 au respectat, cu strictețe, regulamentele sportive internaționale, nationale și legile din țara noastră.

Am avut avizul prealabil al FRF, înainte de a efectua orice demers juridic, iar ulterior, constatând că am respectat (ad litteram) regulamentele sportive, Comitetul Executiv al FRF a aprobat toată procedura juridică realizată de noi”, anunță clubul pe site-ul oficial.

Oficialii clubului amintesc că schimbarea din 2021 s-a făcut pentru ca brandul 'Farul' să rămână al orașului și al Dobrogei.

„Clubul nostru avea una din cele mai importante academii de copii și juniori din Europa, bază sportivă ultramodernă, stadion propriu, un buget anual care ne permitea, așa cum s-a întâmplat, să participăm an de an în Liga 1.

Tot ceea ce am făcut în vara anului 2021 a fost, în primul rând, pentru comunitatea locală, pentru ca acest brand, 'Farul', al Constanței, să rămână al acestei regiuni a țării.

Suntem convinși că, în procedurile legale ce le vom urma, se va demonstra că tot ceea ce am făcut a fost legal și doar pentru fotbalul dobrogean”, se mai arată în comunicat.

Gheorghe Popescu spune că decizia UEFA este cel puțin stranie

După ce Farul nu a primit licența pentru cupele europene, președintele clubului, Gheorghe Popescu, a declaat că gruparea va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

„Noi vom lua legătura cu avocații noștri și vom merge mai departe pentru că decizia de a ne refuza licența UEFA mi se pare cel puțin stranie.

Atâta timp cât ai avizul Federației Române de Fotbal, cât timp respecți regulamentele internaționale, nu înțeleg de ce nu putem participa în cupele europene. Următorul pas este Tribunalul de Arbitraj Sportiv, nu există altă instanță”, a afirmat Popescu.

„Când am schimbat numele din FC Viitorul în Farul Constanța am respectat întru totul cerințele forurilor internaționale și ale Federației Române de Fotbal.

Ba mai mult, înainte de a face această mișcare am avut avizul Federației Române de Fotbal. Deci am anunțat federația înainte, am primit avizul federației și am dat drumul procedurii. Am respectat absolut tot ce putea fi respectat la acea oră.

De fapt noi nu am făcut altceva decât să luăm numele și emblema de la Farul Constanța”, a adăugat el.

Farul Constanța are șanse să joace barajul pentru Conference League

Întrebat cum a motivat Adminstrația de Licențiere decizia, Popescu a răspuns: „Nu știu, pentru că de aceste chestiuni se ocupă avocatul Florin Comșa. El știe ce demersuri trebuie făcute de acum încolo. Dar repet, noi atunci când am făcut acea mutare am avut”.

Farul ocupă locul 5 în clasamentul play-off-ului Ligii I, cu 29 p. Dacă termină pe locul 4, iar Universitatea Craiova câștigă Cupa României, formația condusă de Gică Hagi ar avea dreptul să dispute barajul pentru Conference League cu câștigătoarea meciului dintre locul 1 și 2 din play-out.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News