Fotbal Intern· 2 min citire

Președintele lui FC Voluntari, dezvăluiri incendiare despre primarul Hunedoarei: ”Teatru ieftin. Nicio secundă n-a vrut să promoveze Corvinul”

Corvinul

Corvinul

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 23 aug. 2024, 20:02

Președintele lui FC Voluntari, Bogdan Bălănescu, a intervenit și el în polemica momentului din fotbalul românesc, declanșată după ce FRF i-a interzis Corvinului dreptul de promovare și anul acesta, în urma contestațiilor făcute de patru cluburi din Liga 2, FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari și FC Argeș.

Președintele lui FC Voluntari îl contrează pe primarul Hunedoarei

Conducătorul grupării ilfovene, retrogradată sezonul trecut în Liga, a luat atitudine după ce primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat acuzator la Digi Sport că a fost o conspirație împotriva Corvinului:

”Aceste patru cluburi și-au făcut planul malefic împotriva noastră. FRF și-a făcut treaba, a fost o șmecherie tipic românească a celor patru cluburi. 

Corvinul Hunedoara nu se desființează. Domnii ne-au luat de proști. Nu ne desființăm, mergem mai departe și le promitem că vor avea viață grea”. 

Bogdan Bălănescu a dezvăluit un detaliu necunoscut până acum, faptul că FC Voluntari a ajutat Corvinul să-și întocmească actele pentru a se transforma din club de drept public în club de drept privat, pentru a avea drept de promovare.

”Nu e corect ce declarații a făcut domnul primar. Faptul că am cerut să fie respectat regulamentul nu înseamnă că suntem malefici. Corvinul nu a respectat termenul de depunere a documentelor la FRF, iar noi am făcut contestația în termen de cinci zile, cum prevede legea. Nu am făcut contestație pentru că ne este frică de Corvinul. Fiecare își apără interesele clubului.

Domnul primar să nu uite că FC Voluntari a ajutat Corvinul să-și întocmească documentele pentru noua formă juridică a clubului, iar reprezntanții domnului primar au venit de două-trei ori pe la noi pentru consultații. Și acum ne jignește”, a declarat președintele FC Voluntari, la Fanatik.

Bogdan Bălănescu: ”Domnul primar nu a avut de gând nicio secundă să promoveze Corvinul”

Bodgan Bălănescu susține că primarul Hunedoarei a făcut aceste declarații doar pentru jucătorii și suporterii Corvinului, deoarece edilul n-ar vrea ca echipa să promoveze până când va fi construit ”noul stadion Michael Klein”:

”Știu sigur, domnul primar nu a avut de gând nicio secundă să promoveze Corvinul.  A făcut tot teatrul ăsta ieftin ca să se justifice în fața jucătorilor și a suporterilor. Corvinul vrea să promoveze când este gata noul stadion”. FC Voluntari și Corvinul se întâlnesc duminică, în etapa a IV-a din Liga 2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News