Se face noul stadion Dinamo! Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat faptul că licitația a fost finalizată și, dacă în următoarele 10 zile nu vor fi depuse contestații, lucrările pot să fie demarate la noua arenă.
Se face noul stadion Dinamo! Arena va costa 120.000.000 de euro
Lucrările vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării, iar noua arenă din Șoseaua Ștefan cel Mare va costa aproximativ 120.000.000 de euro. Stadionul Dinamo este ultimul rămas din planul de edificare a arenelor din Capitală după ce Ghencea, Giuleștiul și Arcul de Triumf au fost reconstruite.
Arena din Șoseaua Ștefan cel Mare va avea 25.000 de locuri, va fi omologat de UEFA și va fi o adevărată arenă multifuncțională cu săli de antrenament pentru mai multe discipline, centru de recuperare sau spațiu expozițional.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că această investiție face parte din angajamentul de a susține infrastructura sportivă din România, fiind amenajat și helipotrul Spitalului Floreasca o dată cu acest proiect:
”Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, reafirmă angajamentul de a susține infrastructura sportivă din România, în general, și construirea Stadionului Dinamo, în mod specific. Proiectul include și amenajarea heliportului Spitalului Clinic de Urgență Floreasca București”, a spus Attila.
Dinamo a jucat ultima dată în 2022 pe vechiul stadion!
Deși s-a anunțat de mai multe ori demolarea vechii arene din Șoseaua Ștefan cel Mare, stadionul stă în picioare și se află într-o puternică stare de degradare. Dinamo a jucat ultima dată acolo în 2022, când avea să retrogradeze pentru prima dată din SuperLiga.
În acest moment, “Arcul de Triumf” este “casa câinilor”. Dinamo evoluează acolo de la revenirea pe prima scenă, doar derby-urile cu FCSB fiind disputate pe Arena Națională. “Câinii” vor să se mute pe cel mai mare stadion al țării în play-off.