Selecționerul naționalei U19 explică secretul succesului tricolorilor mici: "E o generație specială"

Naționala U19 va bifa primul turneu final după o pauză de 11 ani
Într-un peisaj în care o calificare la un turneu final este o raritate, fotbalul românesc nu avea cum să nu aprecize performanța juniorilor antrenați de Adrian Văsîi care au izbutit să își asigure prezența la competiția continentală destinată categoriei lor de vârstă.
Selecționata noastră a câștigat grupa Turului de Elită desfășurată în Croația, reușind să se claseze înaintea țării gazdă, a Islandei și a Georgiei. Adrian Văsâi nu este la prima ispravă de acest gen. În urmă cu 11 ani a mai reușit o calificare cu lotul U17, tot la CE.
"Mi-am dorit foarte mult această calificare, vreau să-i felicit pe jucători și pe antrenorii lor de la cluburi, cu care am stat în permanentă comunicare și mi-au transmis constant lucruri frumoase despre acești băieți. Cunoșteam foarte bine adversarii și știam că va fi o grupă echilibrată, dovadă și rezultatele înregistrate. Le-am și spus băieților că avem șansa unei calificări chiar după primele două jocuri, dacă reușim să acumulăm șase puncte, ceea ce s-a și întâmplat.
Gândiți-vă, de exemplu, că Georgia a ajuns la Turul de Elită după ce a câștigat o grupă cu Norvegia, Țara Galilor și Kosovo! Evident, cu Croația a fost cel mai greu, iar meciul a fost de un dramatism extraordinar până spre final. Și nu uitați un detaliu important! Am avut foarte multe probleme de sănătate din cauza gripei, a virozei. Medicul a făcut minuni", a declarat tehnicianul de 57 de ani, pentru Play Sport.

Adrian Văsîi, sursă foto: frf.ro
CITEȘTE ȘI -->> Jucătorii care pot ridica nivelul naționalei peste două luni, în Nations League: „Are o marjă de progres importantă”
Văsîi dezvăluie obiectivul fixat fotbaliștilor săi pentru turneul final din luna iunie.
"E vorba despre o generație specială, cu mare potențial pentru anii următori, copii care și-au făcut deja un nume în Liga 1, cum e cazul lui Popa sau Rareș Ilie, dar și băieții de la Farul, pe care Hagi i-a promovat puțin câte puțin. Mă gândesc la Bodișteanu, Dănuleasa, Radaslavescu sau Andronache. S-a creat un grup foarte frumos, jucătorii abia așteaptă să se reîntâlnească la lot, iar coeziunea asta se vede și se traduce inclusiv în prestațiile de la meciuri.
Așteptările noastre sunt foarte mari pentru competiția din Slovacia. N-am discutat încă de un obiectiv, dar cred că trebuie să țintim la calificarea la Campionatul Mondial din Indonezia. Vor merge acolo cinci dintre cele opt echipe de la Euro, așa că dacă vom reuși să trecem de grupă vom avea deja asigurate biletele pentru Mondial. Pentru cât au muncit, băieții aceștia ar merita să meargă mai departe", a încheiat Văsîi.
CITEȘTE ȘI -->> Povestea surorilor Williams premiată cu Oscar! Will Smith a primit premiul pentru cel mai bun actor
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























