Echipa Unirea Constanța vrea să se retragă din Liga 2, cu trei etape înaintea finalului sezonului regulat.
Toate echipele care au învins Unirea Constanța în sezonul regulat vor pierde 3 puncte
Formația patronată de Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, este pe ultimul loc în clasament, cu 12p adunate în 16 runde.
„Domnul Geambazi m-a anunțat că nu dorește să continue acest proiect. Aveam programat pentru azi dimineață (n.r. – sâmbătă) un amical cu echipa U18 a celor de la FCSB, făcusem cinci zile de pregătire, voiam să ne punem la punct problemele de ordin fizic, dar ieri seară am fost anunțat că se va renunța la acest joc și la proiect”, a anunțat antrenorul Dacian Nastai, la Metropola TV.
După ce retragerea Unirii Constanța va fi anunțată, oficial, de FRF, toate rezultatele îi vor anulate. Concret, toate cele 12 formații care au învins-o până acum vor pierde câte trei puncte în clasament.
Celelalte trei care urmau să joace cu echipa din Constanța, Dinamo, FC Brașov și Șelimbăr, vor avea tur liber în etapele în care erau programate respectivele partide.
Cele mai avantajate vor fi echipele care au jucat cu Unirea Constanța și au pierdut, CSM Slatina, Minaur Baia Mare, Gloria Buzău și ACS Viitorul Pandurii, deoarece nu vor pierde trei puncte.
Cum Unirea Dej va pierde 3p, Gloria Buzău va urca de pe locul 6 pe 5. În acest moment, între echipa de pe locul 6, FC Buzău, și cea de pe locul 12, Șelimbăr, este o diferență de 3p. după tăierea punctelor celor care au câștigat cu Unirea Constanța, între echipele de pe locurile 6, Unirea Dej, și 12, Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, va fi o diferență de roar 3p.