România a făcut doar egal cu Islanda, scor 0-0, la București, și și-a diminuat astfel șansele de calificare la barajul pentur Campionatul Mondial din 2022.
Sorin Cârțu, președintele celor de la CS U Craiova, a tunat după rezultatul primei reprezentative din Ghencea. Acesta este de părere că România nu are ce să caute la baraj, din moment ce nu a fost în stare să o învingă pe Islanda.
,,E dezastru! Nu mi-a plăcut nimic. Era un meci în care trebuia să ne intereseze rezultatul. E o rușine să mai speri să te califici la baraj. Nu suntem în stare să ne rezolvăn singuri obiectivul și tot sperăm la alții. Așa trăim de ani de zile, cu ideea rezultatelor indirecte, că să ne ajute x, că ne încurcă x. Lucrurile sunt simple. Trebuie să te ajuți singur, dacă vrei să ai speranțe.
Ce dracu să căutăm la un baraj, când noi n-am putut să batem puștii ăștia? N-avem nicio treabă cu elita fotbalului. Aveau obligația să meargă de pe locul doi la baraj, nu le-a cerut nimeni să ia fața Germaniei.
Dacă n-aveam speranțe nici pentru locul 2, atunci ce dracu căutăm în preliminarii? M-am uitat și la evoluția Germaniei. Păi, și Liechtenstein probabil că s-a închis cum a făcut-o cu noi, dar noi abia le-am dat 2-0, Germania le-a dat vreo 9. Contează cum se închide lumea? Contează soluțiile, pe care le găsești, pentru a-i debloca.'', a declarat Sorin Cârțu, pentru Fanatik.