Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de fotbal a României, a reacționat la finalul jocului cu Germania din preliminariile Campionatului Mondial ce va avea loc în 2022, în Qatar, terminat cu o înfrângere, scor 1-2.
Golurile partidei de la Hamburg au fost marcate de către Ianis Hagi, în minutul 9 al jocului, în timp ce nemții au întors scorul în repriza a doua, prin Serge Gnabry, în minutul 52, cu un șut din afara careului și Thomas Muller, în minutul 81.
După ce Andrei Burcă a ieșit accidentat de pe teren în partida cu nemții, Mirel Rădoi ar putea surprinde în meciul cu Armenia, de pe 11 octombrie, și să-i folosească pe acea poziție pe Cristi Manea, Dragoș Nedelcu sau Alexandru Albu.
,,Vom vedea, nu sunt sigur dacă Burcă poate juca meciul cu Armenia. A încercat să forțeze, dar apoi a simțit în partea secundă că nu poate continua. Nici Nedelcearu nu știu dacă va fi recuperat. Avem Chiricheș, Toșca, Rus, Manea poate juca și el acolo.
Poate să apară și Nedelcu sau Albu, într-o situație de urgență. Oricum, din lotul pe care-l avem la dispoziție vom găsi o soluție.'', a declarat Mirel Rădoi, la finalul jocului cu Germania.
În urma acestui rezultat, România ocupă locul 4 în clasamentul Grupei J, cu 10 puncte acumulate din 7 partide disputate până acum.