Evoluțiile lui Deian Sorescu din anului 2021 l-au propulsat pe jucător în atenția unor cluburi din străinătate. Al Damac din Arabia Saudită și Rakow din Polonia s-au arătat interesate de jucătorul de 24 de ani.
Intrați în negocieri cu cei de la Rakow, cei de la Dinamo au rămas dezamăgiți. Aceștia discutaseră despre o sumă, iar pe adresa clubului a sosit o ofertă care nu i-a mulțumit deloc pe conducătorii trupei din Ștefan cel Mare.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a dezvăluit cum stau lucrurile în privința plecării lui Deian Sorescu din Ștefan cel Mare.
,,Cu Deian situația este diferită față de cea a lui Steliano Filip. În cazul lui Sorescu noi ne aflăm în negocieri pentru un transfer pe bani, dar a intervenit o problemă. Una s-a vorbit la telefon, mă refer la bani, și alta s-a oferit apoi.
Suma este mult prea mică față de cât am pimit chiar și de la Gigi Becali în vara trecută. Partenerii noștri de discuții știu foarte bine cât dorim noi pentru un transfer al lui Sorescu. Noi sperăm totuși ca în următoarea perioadă să ajungem la un numitor comun. Dar, dacă totuși nu ne vom înțelege, atunci asta este situația, iar Deian va juca în continuare la Dinamo. Avem mare nevoie de el.'', a declarat Răzvan Zăvălenau, pentru ProSport.