CFR-ul este neînvinsă pe teren propriu în Liga 1 de aproape un an. Sepsi, cu Leo Grozavu antrenor este ultima care a plecat învingătoare de pe arena Constantin Rădulescu.
Acum liber de contract, tehnicianul covăsnenilor de la vremea respectivă face o radiografie a derby-ului de diseară care poate influența decisiv bătălia pentru titlu.
"Situația de azi se aseamănă cu cea de anul trecut, când Sepsi a câștigat în Gruia. Însă distanța cred că e substanțială încă. Nu mai sunt multe meciuri, e greu de crezut că CFR poate pierde acest avans.Nu-s bun la pronosticuri. Dar cred că CFR e azi cea mai experimentată echipă din Liga 1.
Are jucători cu multă rutină în spate, jucători cu calitate, jucători care nu întâmplător sunt foarte bine plătiți. Mi-e greu să cred că la un asemenea meci nu vor fi în stare să uziteze de orice tactică ca să-și apropie rezultatul dorit. Eu acord prima șansă echipei gazdă, fiind echipa mai experimentată și cred că și mai valoroasă azi", a fost comentariul lui Leo Grozavu pentru Gsp.
Diferența dintre cele două rivale este de 5 puncte înaintea primului meci direct din play-off, programat în Gruia. FCSB a micșorat ecartul după ce a învins-o runda trecută pe FC Voluntari, în timp ce clujenii au cedat în Bănie.
"FCSB vine la Cluj cu un moral fantastic. La fotbal contează ultimul meci la moralul jucătorilor. Deci are toate șansele diseară. Știm cu toții că Gigi are tot felul de premoniții. La un moment dat probabil că se împlinesc. Mereu zice: «Dacă vrea Dumnezeu, se va împlini». Cine știe? Poate se va împlini ce spune el. Poate acum e momentul. El tot prevestește, vedem ce o să fie", a mai indicat tehnicianul.