Naționala României se pregătește de partidele cu Israel (18 noiembrie) respectiv Elveția (21 noiembrie). „Tricolorii” luptă astfel pentru calificarea la EURO 2024.
Deși sunt, pentru moment, liderii grupei I din cadrul prelimanriilor, elevii lui Edi Iordănescu au primit un sfat important. Bogdan Stancu, fostul atacant român care a mers alături de România la EURO 2016, a vorbit despre situația naționalei.
„Trebuie să arătăm asta!”
„Sincer, evoluția echipei naționale în această campanie nu a fost una convingătoare, chiar dacă suntem neînvinși. Mai avem două meciuri importante în care trebuie să arătăm o altă atitudine și determinare, dacă vrem să arătăm că, într-adevăr, ne dorim să ajungem la EURO!", a spus Bogdan Stancu, pentru Digisport.ro.