UTA primește replica „lanternei roșii” din Superligă, dar Ilie Poenaru se teme: „Mi-a creat de fiecare dată probleme”

Ilie Poenaru
Echipa UTA va întâlni Chindia Târgoviște sâmbătă, de la ora 19:00, pe teren propriu, Chindia Târgoviște, care a acumulat doar 2 puncte.
Chindia dezvoltă multă posesie și face un pressing avansat, atrage atenția Ilie Poenaru
Formația arădeană se află pe locul 9, cu 11 puncte, cu victorii pe linie în partidele de pe teren propriu: 2-0 cu Petrolul, 2-1 cu “U” Cluj-Napoca și 2-1 cu FC U Craiova 1948.
De partea cealaltă, Chindia a adunat doar 2 puncte în 8 etape, pierzând ultimele 5 meciuri pe care le-a jucat. Cu toate acestea, antrenorul gazdelor, Ilie Poenaru, își pune jucătorii în gardă.
„Chiar dacă Chindia nu trece prin momente bune, ne așteaptă un meci foarte greu. După venirea lui Adi Mihalcea, echipa e schimbată, vrea să joace fotbal.
Pe lângă faptul că au un joc bazat pe construcție de la portar și dezvoltă foarte multă posesie, în același timp, pe pierderea mingii sunt foarte agresivi și fac un pressing destul de avansat.
Nu trebuie să ne luăm după ceea ce s-a întâmplat în meciurile precedente, pentru că nu seamănă zi cu zi, meci cu meci. E clar că vom întâlni o echipă rănită, în suferință de puncte, care va veni să-și vândă scump pielea la Arad.
Au jucători buni în componență, care pot să face diferența în orice moment. Chiar și cu Petrolul au demonstrat asta, au egalat în 10 minute prin două execuții frumoase și, cu puțină atenție, cred că puteam rămâne cu cel puțin un punct.
Din punct de vedere mental e un lucru important că au revenit de la 0-2 la 2-2, iar după ce au primit al treilea gol au fost din aproape să marcheze. Așadar, este o echipă care stă foarte bine din punct de vedere fizic și mental.
Mai cred că sunt mai multe puncte forte la Chindia și mă refer la un echilibru la mijlocul terenului. Acolo sunt și jucători care au fost la UTA (n.r. – Juan Pablo Passaglia și Modestas Vorobkovas), fotbaliști cu experiență”, a declarat Ilie Poenaru înaintea meciului.
Daniel Popa este atacantul care creat de fiecare dată probleme lui Ilie Poenaru
După care tehnicianul a spus cine este jucăptorul de la Chindia Târgoviște de care se teme cel mai mult. „În linia de atac îl au pe Daniel Popa, pe care îl cunosc foarte bine și care, ori de câte ori am jucat împotriva lui, mi-a creat probleme.
E un jucător foarte imprevizibil, te poți aștepta la orice execuție din partea lui și te poate surprinde, din nimic poate să creeze ceva. Și Barry Cooper a intrat bine, iarăși este un atacant puternic, un pivot, care de cinci etape intră și creează ceva.
Nu știm exact situația lui Neguț, mai pot apărea jucători noi față de jocul cu Petrolul e greu să vorbim despre un posibil 11 după declarațiile date de Adi Mihalcea după meciul cu Petrolul, s-ar putea să fim surprinși din acest punct de vedere.
Este un meci greu, dar noi suntem UTA, trebuie să ne respectăm și trebuie să intrăm în acest meci având atitudinea necesară.
Ne respectăm adversarul, dar trebuie să facem orice, să câștigăm acest meci. Că facem un joc bun, că facem un joc mai puțin bun, trebuie să ne luăm punctele”, a încheiat tehnicianul.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























