Valentin Gheorghe, jucatorul celor de la FCSB, a reacționat la finalul derby-ului României, care s-a disputat duminică seara pe Național Arena.
FCSB a câștigat meciul cu Dinamo fără drept de apel. 6-0 a fost scorul final al întâlnirii în care Claudiu Keșeru și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după ce a revenit la echipa ,,roș-albastră”.
Valentin Gheorghe spune despre meciul cu Dinamo că se bucură de faptul că a reușit să debuteze cu gol. Totuși, acesta mai susține că cele mai importante sunt punctele.
,,Nu-mi imaginam acest debut, îmi doream foarte mult să câștigăm, dar nu mă gândeam la o astfel de diferență. Am înscris un gol frumos, sunt foarte fericit că am debutat cu gol, ne doream foarte mult victoria, pentru că în ultima perioadă echipa nu făcuse multe puncte, iar jocul nu era cel care se cere la Steaua (n.r. FCSB).
Ne bucurăm că am luat cele trei puncte, care sunt cele mai importante în economia campionatului. Câte goluri pot să dau, dau. Mă bucur că am reușit, sper să o țin tot așa.
Mă bucur că cei de aici au încredere în mine, îi mulțumesc lui Mister. Sper să joc cât mai mult și să-mi ajut echipa.'', a declarat Valentin Gheorghe, la finalul jocului cu Dinamo.
În urma acestei victorii, FCSB a urcat pe locul 5, cu 12 puncte. De partea cealaltă, Dinamo a ajuns la a cincea înfrângere consecutivă. Jucătorii pregătiți de Dario Bonetti ocupă locul 14, cu doar 6 puncte.