UTA Arad a anunțat oficial că marca „UTA” va aparține exclusiv clubului. Considerată o echipă de tradiție în fotbalul românesc, „Bătrâna Doamnă” a încheiat un acord cu fostul proprietar al mărcii, Călin Costea.
Astfel, marca „UTA” nu va mai putea fi deținută sau utilizată de alte organizații. Iată anunțul clubului.
„Clubul nostru a intrat astfel definitiv în posesia mărcii!”
„Marca UTA a ajuns definitiv acolo unde îi este locul, la club. Normalitatea s-a stabilit în urma unui nou acord încheiat cu proprietarul mărcilor, domnul Călin Costea.
Clubul nostru a intrat astfel definitiv în posesia mărcii pe care o deținea până acum doar temporar. Marca nu va mai fi deținută de acum încolo de persoane fizice sau de alte organizații, doar exclusiv de clubul UTA.
Prin adjudecarea definitivă a acestui patrimoniu, valoarea clubului a crescut substanțial. Suntem în continuare onorați să administrăm această marcă!”, a fost comunicatul emis de clubul arădean.