Prima reprezentativă a României întâlnește Bosnia-Herțegovina luni, de la ora 21:45, pe Stadionul Rapid-Giulești, în ultima etapă din Grupa B3 a Ligii Națiunilor.
Edi Iordănescu a regăsit spiritul naționalei la meciul cu Finlanda
Pentru a nu retrograda, tricolorii sunt obligați să învingă și să spere că Finlanda nu câștigă cu Muntenegru. „Trebuie să plecăm de la ideea că venim după un joc în care nu ne-am îndeplinit obiectivul, adică cele trei puncte. Consider că este încă un joc în care merităm și puteam mai mult, cred c-au fost foarte multe elemente bune și prioritar acum este să câștigăm cu Bosnia.
Avem și acțiunea din noiembrie, care ar trebuie să reprezinte jocurile consolidării unei echipe noi. Sunt multe elemente pe care le putem extrapola din meciul cu Finlanda. Mi s-a părut că am regăsit spiritul, am văzut o altă mentalitate, cred că ați văzut și dumneavoastră altă abordare”, a spus selecționerul Edward Iordănescu la conferința de presă de dinaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina.
„Echipa a avut trei jocuri bune”, este de părere Edi Iordănescu
Selecționerul a prezentat și lucrurile pozitive ale acestei campanii de calificare. „Ne-am demonstrat că putem să funcționăm bine în echipă, am demonstrat că putem avea și inițiativa, am avut multe momente bune.
Când interpretezi jocul cum trebuie, putem produce un fotbal bun. Pot spune că dacă analizăm toate cele 5 jocuri, exceptând dublă manșă cu Muntenegru, care ne-a pus la pământ, echipa a avut trei jocuri bune.
În Bosnia meritam cel puțin un punct, cu Finlanda acasă am câștigat, iar in retur ar fi trebuit să câștigăm”, a mai spus el.