Comentatorul sportiv Emil Grădinescu a depus plângere la poliție, după ce pe gardul casei sale au fost scrise, cu graffiti albastru, mai multe mesaje vulgare.
Poliția a anunțat că a demarat cercetări în acest caz.
”În urma imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public ce fac referire la faptul că pe gardul unei locuințe au fost inscripționate mesaje cu un conținut vulgar, dar și faptul că proprietarului locuinței i-ar fi fost creată o stare de temere în urma acestei situații, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție fac verificări în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea faptei și luarea măsurilor legale care se impun. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, urmând a fi sesizată și unitatea de parchet competentă”, a anunțat Poliția Capitalei.
Potrivit golazo.ro, Grădinescu a fost o țintă predilectă a suporterilor CSA Steaua. Aceștia l-au criticat în repetate rânduri pentru că, în comentariile sale, Grădinescu a spus de mai multe ori Steaua în loc de FCSB și a insistent că el crede că actuala echipă din Liga 1 este „adevărata Steaua”.
Sursa citată notează că Grădinescu crede că autorii mesajelor sunt ”băieții din Peluza Sud”.
În timp ce Grădinescu comenta la Prima Sport meciul Qarabag - FCSB, din Liga Europa, un suporter a scris pe un grup al fanilor steliști: ”În jur de minutul 44 și 45 de secunde, Grădinescu spune Steaua. Cred că știm ce avem de făcut!”.