Dan Nistor nu a fost inclus în lotul Craiovei. Mijlocașul a avut evoluții bune în trecut în Bănie, dar acum a dispărut din peisajul fotbalistic. Gigi Becali îl dorește la FCSB, dar de fotbalist a mai fost interesată o echipă din Liga 1.
Craiova voia să facă un schimb de jucători cu Mioveni în care Dan Nistor era inclus. Ion Georgescu, primarul din Mioveni, consideră că Nistor va ajunge la FCSB.
”Din câte știu de la conducerea clubului, interesul pentru Dan Nistor a venit pe fondul solicitării de către Craiova a căpitanului și golgheterului nostru, Bogdan Rusu. Nu-l putem da pe degeaba la Craiova, este sub contract cu noi, atunci l-am cerut pe Nistor la schimb, dar nu la salariul pe care-l are la Craiova. Dacă Craiova îl mai dorește pe Rusu, ni-l dă la schimb pe Nistor, în condițiile puse de noi.
Dacă nu, nu este nicio problemă, avem și alte variante. Deocamdată discuțiile sunt înghețate, așteptăm să vedem ce se întâmplă. Cred că Nistor va alege să meargă la Steaua (n.r. - FCSB), se cunoaște foarte bine cu Dică. Îi urăm succes, dar să știți că viața merge înainte și cu el, și fără el. Era argeșean de-ai noștri, ne-am fi mândrit ca el să revină după 10 ani la echipa din Mioveni”, a spus edilul din Mioveni, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.