România a fost învinsă și de Bosnia (0-1), deși elevii lui Edi Iordănescu au creat mai mult pericol decât au făcut-o în partida cu Muntenegru. Chiar și așa, meciul tot a fost pierdut în urma golului primit la singura acțiune concretă a adversarilor.
George Pușcaș, care a trecut pe lângă gol la o faza cu poarta goală, a vorbit după meci despre prestația sa și a colegilor săi.
„Am avut spațiu să-l driblez, dar nu știam că va ajunge cineva atât de repede în poartă!”
„Meciul ăsta a fost puțin diferit, am simțit și noi că am intrat altfel în joc. A fost un joc mai bun decât cel de dinainte și ne simțeam mai bine între noi.
Din păcate, nu am reușit să deschidem scorul și am fost penalizați la una dintre singurele lor ocazii.
Pur și simplu l-am văzut pe portar ieșit, am avut spațiu să-l driblez, dar nu știam că va ajunge cineva atât de repede în poartă și a scos de pe linia porții.
Deocamdată e tristețe, e ceva normal, dar după 3 zile e un alt meci. Ar trebui să trecem peste, ăsta e fotbalul. Bați, pierzi, trebuie să treci ziua următoare peste pentru că ar putea să se schimbe lucrurile de la un meci la altul.
Nu ar trebui să ne preocupăm prea mult la cum ne vor primi oamenii, ar trebui să ne gândim mai mult la noi, să acumulăm puncte", a declarat Pușcaș, după meci.
Următorul meci al naționalei României este programat sâmbătă, 11 iunie, contra Finlandei, tot de la ora 21:45.