Antrenorul formației Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a declarat sâmbătă, că echipa sa trebuie să facă un meci bun contra FCSB-ului, din primul minut până la finalul partidei și a precizat că speră ca jucătorii săi să fie mai buni ca adversari, la fel cum a fost anul trecut.
Hagi a afirmat într-o conferință de presă, că speră ca echipa sa să ajungă la nivelul de anul trecut.
“E un meci în campionat, acasă. Venim după o perioadă foarte aglomerată înainte, am avut această pauză, s-a muncit foarte bine, am discutat cu cei care au rămas acasă. Cred că ne-am antrenat foarte bine și acum cu cei care au venit de la lotul național, am discutat și cu ei și ușor,ușor sperăm să ne revenim la cei care am fost anul trecut. Adică să luăm fiecare meci în parte din campionat, să ne concentrăm foarte mult pe acest aspect și să ne luptăm și să încercăm să luăm cele trei puncte. Să facem cel puțin lucrurile pe care le-am făcut anul trecut, pentru că echipă e proporție de 90% aceeași de anul trecut. Au venit și jucătorii noi, care trebuie să se adapteze și ușor, ușor vom vedea cine se va adapta”, a declarat Hagi.
El a menționat că situația este diferită față de sezonul trecut deoarece atunci Farul nu era luată în seamă.
“Drumul va fi lung, va fi greu. Foarte greu chiar. E total diferit față de anul trecut. Anul trecut probabil nimeni nu ne lua în seamă. Anul acesta deja avem acest statut de anul trecut, dar asta pentru mine ce a fost, a fost. Suntem o echipă care trebuie să câștigăm tot ce am avut anul trecut: un joc foarte bun, ambele faze făcute foarte bine. Știam să atacăm, știam să ne apărăm. Când era nevoie, eram și pragmatici, de aceea am și devenit campioni. Ușor, ușor, tot ce am văzut în aceste două săptămâni îmi dă încredere că vom face bine. (…) E un meci dificil, trebuie să ne depășim. Trebuie să facem meci foarte bun din minutul 1 până în minutul 90 și sperăm să facem cum a fost anul trecut când am fost mai buni ca ei”, a precizat Hagi.
El a mai anunțat că are o singură absență, cea a lui Rivaldinho, care este accidentat.
Partida dintre Farul și FCSB are loc duminică, de la ora 21.45 pe stadionul din Ovidiu.