Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a fost nemulțumit de prestația arbitrilor din camera VAR, reproșându-le acestora că Badelj a fost eliminat prea ușor. În schimb, Reghecampf a fost mulțumit de atitudinea elevilor săi.
„Sunt puțin dezamăgit că nu am reușit să marcăm al treilea gol, al patrulea gol și să închidem jocul, după care, din posesia noastră, primim gol și intrăm în degringoladă. În plus nu a fost cartonaș roșu. Oamenii ăștia de la VAR se joacă cu destinele unui club, unor oameni. Nu ai cum să dai un asemena cartonaș roșu la o asemenea fază. Am suferit foarte mult după acel cartonaș roșu, dar mă bucur de atitudinea jucătorilor. S-au mobilizat, au avut ocazii, au alergat. Asta înseamnă echipa pe care mi-o doresc și pe care vreau să o am la fiecare meci. Am luat galben, dar nu mai contează, prea ușor se joacă ei cu aceste cartonașe. Depășesc linia pntru că nu-mi dau seama, trebuie să țip, să mă agit, sunt pe stadion, nu pot să vorbesc în șoaptă”, a spus Laurențiu Reghecampf după victoria cu Sepsi, 2-1, sâmbătă seara.