Bîrligea este transferul de răsunet pe care Gigi Becali l-a făcut recent de la CFR.
Marți seara, atacantul a fost prezentat oficial la echipa lui Becali.
Mihai Stoica a vorbit despre mutarea lui Bîrligea și a dezvăluit că Gigi Becali a profitat de situția curentă de la CFR după ce formația din Gruia a ratat calificarea în grupele Conference League
"Gigi a profitat de situația de la CFR. Ei au un lot foarte mare, nu au luat în calcul că nu vor juca în Conference League. Sunt costuri foarte mari. Trebuie respectate regulamentele, sunt monitorizați de UEFA.
Pot să nu mai joci în Europa! Noi vorbim de CFR în general, există multe cluburi monitorizate.
Eu i-am spus că îmi place foarte mult de Bîrligea, dar noi jucăm altceva față de ce joacă CFR. Totuși, nu poți să îi găsești defecte. Mi-a zis că putem să îl luăm, pe 2 milioane.
Eu nu l-am văzut vreodată să nu aibă chef. Am văzut mulți alții", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Latifundiarul din Pipera va plăti CFR-ului suma de două milioane de euro în schimbul atacantului.
Omul de afaceri i-a oferit un salariu de 25.000 de euro pe lună lui Daniel Bîrligea, respectiv suma de 300.000 de euro pe sezon.
CFR Cluj a păstrat 15% dintr-un viitor transfer și poate încasa mai multe bonusuri, în funcție de performanțele fotbalistului.
Daniel Bîrligea se numără printre cei mai bine plătiți jucători de la FCSB. Pe primul loc este Vlad Chiricheș (480.000 euro/an), pe doi Florin Tănase (350.000 euro/an), iar pe trei, până la sosirea lui Bîrligea, era Darius Olaru (240.000 euro/an).