Liga 1· 2 min citire

Strigătul lui Adrian Mititelu după ce Mihai Rotaru a pus mâna pe palmares: ”FCSB sau FC Steaua București este victima aceleiași situații ca noi!”

Adrian Mititelu

Adrian Mititelu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 10 iul. 2023, 23:03

Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel, a anunțat clubul U Craiova 1948.

Dup verdictul instanței, Adrian Mititelu asemănat situația din Craiova cu cea de la București, unde sunt în război CSA și FCSB.

”S-a creat o jurisprudență tâmpită. S-au dus cu decizia din procesul CSA Steaua – FC Steaua și cu recomandarea la Înalta Curte. Practic, s-a creat această jurisprudență și au spus: domn’e, cluburile astea de stat care au fost înainte la vremea aia când au activat ele palmaresul a rămas la ele în patrimoniu. Deci, prin urmare, deși nu am motivarea în față, știind cum a evoluat dosarul și ce au cerut ei și după ce am analizat cu atenție, instanța a stabilit că chiar dacă ei de la 1 februarie 1991 și-au încheiat activitatea și s-a înființat o altă persoană juridică care a continuat activitatea, acele rezultate au rămas în patrimoniul lor.

De la dezafilierea noastră, s-au făcut numai nenorociri. Părerea mea este că și FCSB sau FC Steaua București este victima aceleiași situații ca noi. Ca să-și acopere nebuniile, au apărut fel și fel de interpretări fantasmagorice care au creat o jurisprudență.

Să vă spun ce e mai interesant! Atenție! Federația Română de Fotbal s-a organizat și ea în 91 ca noi cluburile. Deci dacă o luăm după această logică, nici Federația nu mai e cea de dinainte. E aceeași situație! E identică! Și înseamnă că clubul sportiv al lui Badea are palmaresul la o Federație care nu mai există, nu mai e la Federația de acum”, a declarat Adrian Mititelu, pentru Prosport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News