FCSB are un lot alcătuit din mulți jucători talentați și valoroși. Se pare că unul dintre favoriții lui Gigi Becali a vorbit despre situația la echipă dar și despre ce își propune să facă.
Mai exact, Malcom Edjouma, francezul venit în această iarnă de la Botoșani, a făcut anumite dezvăluiri din cadrul echipei.
„Mi-aș dori să realizez aceste lucruri pentru finalul sezonului!”
Fotbalistul celor de la FCSB, a acordat un interviu recent, pentru revista CFOOT, din Camerun. Acesta a vorbit printre altele și despre echipa pentru care joacă.
„Suntem pe locul doi, la două puncte distanță de prima poziție și mai sunt patru meciuri. Primul loc este un obiectiv pe care îl avem cu toții în cap și pe care nu îl ascundem. Trebuie să câștigăm campionatul și suntem foarte aproape, suntem mai aproape decât în anii anteriori așa că trebuie să rămân concentrat până în ultima zi.
Întotdeauna vreau să câștig, nu mă interesează să am un meci bun, să marchez un gol sau o pasă de gol, toate calitățile mele contează pentru jocul colectiv. Nu-mi place să pierd așa că nu voi fi fericit cu asta.
Posibilul triumf în campionat îmi oferă încredere și ar fi un lucru extraordinar, pentru că acest sezon a fost unul bun pentru mine și echipa mea. Au trecut mulți ani de la ultimul titlu câștigat de FCSB, iar primul loc va juca în calificările pentru Champions League, sunt lucruri care contează foarte mult pentru club și suporteri.
Mi-aș dori să realizez aceste lucruri pentru finalul sezonului, iar apoi vom vedea. Rămân concentrat pentru că acest an calendaristic va fi unul foarte important pentru mine. Rămân concentrat și îmi continui dezvoltarea în clubul meu, apoi vom vedea mai târziu”, a spus mijlocașul FCSB-ului.
Edjouma a bifat până acum la FCSB 11 meciuri, în care a marcat 2 goluri.
FCSB se află pe locul 2, cu 46 de puncte. Etapa viitoare, roș-albaștrii vor primi vizita celor de la FC Argeș.