FCSB a câștigat, luni, scor 4-1, pe terenul Oțelului Galați.
Acesta a fost ultimul meci al etapei a 18-a.
FCSB a urcat pe locul 3 în clasament, cu 30 de puncte.
Oțelul Galați are 23 de puncte și este pe locul 9.
La finalul meciului, Ilie Dumitrescu a tras mai multe concluzii.
"În partea a doua a jocului, la început de repriză, vedem o acțiune extraordinară a lui Bîrligea, aici s-a schimbat toată partitura. Coboară între linii, își ia mingea singur, scoate adversarii din joc și finalizează.
Deci acțiunea asta a făcut ca Oțelul să riște mai mult, să nu mai iasă în multe momente în pressing avansat, s-a expus enorm", a declarat Dumitrescu, la Fotbal Club.