Continuă atacurile la adresa lui George Ogăraru „Nu a fost niciodată manager în acte la CSA”

George Ogăraru
George Ogăraru a fost prins în mijlocul unor acuzații dure, cu privire la faptul că acesta a redus salariile antrenorilor de la Clubul Sportiv al Armatei.
Fost manager general la CSA Steaua, Ogăraru este în prezent coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al echipei. Alături de Teodor Anghelini, fostul tehnician al grupei 2005, și Rodrigo Mușat, ex-antrenor în cadrul aceluiași centru, l-a atacat dur pe Ogăraru.
”În declarațiile pe care le-am făcut în publicația dumneavoastră nu am atacat niciodată CSA Steaua și nu am avut nici măcar o clipă vreun gând negativ legat de Steaua. Nu pot fi acuzat că mint. Ar însemna că minte și Teo Anghelini legat de faptul că luna iunie a fost diminuat salariul față de luna mai. Și Anghelini spune la fel! Iar eu am probat în fața reporterului ProSport cu extrasul de cont pe care v-am rugat să nu îl publicați.

În altă ordine de idei, George Ogăraru își arogă merite care nu sunt ale lui! Spune că impresionanta clasare pe locul 13 în liga elitelor i se datorează. În anii trecuți Steaua activa la elită fără ca cineva să iasă să se laude cu acest lucru pentru că era o normalitate. Această clasificare nu a fost obținută în urma unei competiții! S-a obținut locul 13 datorită infrastructurii clubului și a licențelor antrenorilor care la data de 1 februarie 2021 au și am semnat acte adiționale, la îndemnul lui George Ogăraru.

În aceste acte se specifica faptul că antrenam grupele care erau pregătite de antrenori fără licențe. Fără aceste acte adiționale nu s-ar fi acumulat punctele necesare clasificării la elită! Mai mult decât atât, George Ogăraru nu a fost niciodată manager în acte la CSA. Este doar o altă dezinformare! Prezența lui în ședințele Comisiei Tehnice din care fac parte doar cadre militare și personal civil este contrar regulamentelor militare. Un antrenor, fie el și coordonator, nu poate negocia salariile și contractele antrenorilor. Poate negocia doar cu cei fără licență. Pentru că nu este pe post de angajator. Dacă mint, mă poate contrazice, dar să probeze!”, a declarat Rodrigo Mușat, pentru ProSport.
CITEȘTE ȘI -->> ACUZE DURE LA ADRESA LUI GEORGE OGĂRARU, DIN PARTEA ANTRENORILOR DE LA STEAUA: „NI S-A TĂIAT SALARIUL. EL DECIDE TOT”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























