Petrolul Ploiești· 2 min citire

EXCLUSIV | Nae Constantin, categoric după promovarea Petrolului în Liga 1: "Nu o să stau dacă nu sunt rezultate"

Nae Constantin

Nae Constantin

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 11 mai 2022, 23:41

Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Nae Constantin, a vorbit despre performanța obținută de gruparea prahoveană, promovarea în Liga 1.

Tehnicianul a făcut apel ca problemele financiare cu care se confruntă clubul să fie rezolvate.

"Acum mă simt liniștit. Nu a fost ușor. A fost mai greu decât mă așteptam. Am reușit alături de suporteri. Mă bucur că am reușit promovarea acasă. Aici s-a făcut diferența. Staff-ul e alcătuit din petroliști. Amem jucători crescuți în spiritul clubului. De mici sunt petroliști.

Suporterii au insistat ca eu să vin antrenor al Petrolului. La startul campionatului, Petrolul trebuie să arate bine. Pentru asta trebuie ca fiecare să facă ce trebuie. Trebuie să facem față în Liga 1. Antrenrul e ținut de rezultate. Nu o să stau dacă nu sunt rezultate. Nu mă ține un contract, nu mă ține nimic dacă nu voi avea rezultate. Eu îmi doresc să fiu pe bancă, dar trebuie să se miste ceva și din birouri. Avem salarii restante. În Liga 1 nu trebuie să avem datorii din Liga a 2-a", a declarat la emisiunea Templul Sportului, moderată de Gabi Safta.

https://youtu.be/Xdr6-U_ysE0

Petrolul Ploiești și-a asigurat promovarea în Liga I, dupa ce s-a impus luni, cu scorul de 2-0, în fața echipei Concordia Chiajna, în penultima etapă a play-off-ului Ligii a 2-a.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Petrolul Ploiești