Selecționata României și-a asigurat prezența la Campionatul European de polo pe apă masculin Under-19, după ce a învins echipa Bulgariei cu scorul de 17-3 (5-1, 3-1, 4-0, 5-1), vineri, în primul său meci din Grupa A a preliminariilor, în Bazinul Steaua din București.
Elevii lui Deacu George și Bogdan Bogatu s-au descurcat și în meciul complicat cu Germania și au reușit o victorie spectaculoasă, cu scorul de 6-5.
Pentru România golurile au fost împărțite între Andrei Neamțu, 3 puncte și Alin Pîrîianu, care a marcat tot 3 puncte.
Pentru echipa Germaniei au înscris câte un gol: Grosse, Jaeschke, Rotea,und, Dyck, Burger.
După aceste rezultate pozitive, România a terminat grupa de calificare pe primul loc, urmată de reprezentativa Germaniei.
Cum primele două clasate se califică la turneul final, România și Germania au asigurate biletele pentru Campionatul European de la Podgorica (Muntenegru), din perioada 18-25 septembrie.
Andrei Neamtu a oferit o primă reacție după calificarea și câștigarea grupei de calificare. El s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa sa, dar și că mai există lucruri de îmbunătățit și se arată încrezător de cum va arăta echipa la Campionatul European.
,,A fost un meci foarte tare, ne-am dorit mai mult victoria. S-a văzut că am fost mai bine pregătiți fizic și tactic, chiar dacă la sfârșitul meciului ne-am grăbit și au existat destul de multe greșeli, dar cu timpul o să le corectăm până la Campionatul European.
Până atunci să ne pregătim bine, să ajungem în cea mai bună formă a noastră și acolo vom vedea ce va fi. Eu zic că dacă ne vom pregăti bine toată vara și cu puțin noroc putem ajunge în primele 8 echipe", a declarat Andrei Neamțu, la finalul partidei cu Germania.