Soarta lui Cristiano Bergodi la Sepsi va fi decisă în curând. Laszlo Dioszegi, patronul echipei, a vorbit despre viitorul tehnicianului.
Mai exact, Dioszegi a anunțat că accederea în play-off este foarte importantă și că va exista o discuție cu antrenorul italian.
„O să avem o discuție!”
„Nu vreau să discutăm acum despre asta, fiindcă aici este o situație ipotetică. Dacă nu ne calificăm în play off, o să avem o discuție cu antrenorul. Vom vedea viziunile lui de viitor. Eu așa consider că trebuie să procedăm.
Dacă stăm la masă și chiar dacă nu ne atingem obiectivul, e posibil să mergem mai departe cu el, deoarece niciun caz nu s-a pus până acum problema demiterii antrenorului.
Avem clauze în contract. Dacă intră în playoff, automat se prelungește contractul. Dacă nu, atunci automat vom vorbi,dar în niciun caz nu stau la discuție înainte să vedem ce se întâmplă”, a spus Laszlo Dioszegy, pentru Playsport.