Sepsi OSK a înregistrat un rezultat de egalitate acasă. Covăsnenii le-au ținut piept norvegienilor de la Bodo/Glimt (2-2).
Marius Ștefănescu, jucătorul lui Sepsi, a oferit o primă reacție după remiza muncită. Iată ce a spus despre meciul retur.
„E clar că mergem acolo să ne calificăm!”
„E un rezultat pozitiv, ați văzut și voi că în seara asta ne-am luptat de la egal la egal, chiar dacă au avut posesia. Am avut șanse clare de a marca, dar e un rezultat bun pentru meciul care va urma.
Am avut ocazii, sper să îmi intre la ei și să ne calificăm. La început am vorbit să cerem mingea în spatele lor și asta am făcut. În prima repriză am înțeles că a fost ofsaid. Se poate să ne calificăm.
E clar că mergem acolo să ne calificăm. Dacă ați aflat voi, nu știu. E o primă bună (n.red. 25 de mii de euro la calificare), ce să zic? E clar că trebuie să mergem acolo foarte motivați, răsplata vine după aia.
E la cald acum să vorbim. Am văzut că toată lumea a zis că nu avem nicio șansă. E o echipă bună, dar nu că nu avem șanse. Avem șansa noastră mică, dar mergem acolo să ne calificăm”, a declarat Marius Ștefănescu, după remiza cu Bodo/Glimt.