Simona Halep și Darren Cahill s-au reunit la Adelaide, Australia. Românca debutează în noul sezon la competiția care se va desfășura în săptămâna 12-18 ianuarie. Antrenorul australian a postat primele impresii despre turneul care reprezintă o noutate pentru calendarul WTA.
Aflat la prima ediție, turneul de la Adelaide, de categorie Premier, înlocuiește turneul de la Sydney și oferă premii totale de 782.900 de dolari. Arena centrală a fost modernizată recent.
https://www.youtube.com/watch?v=wl_AQZEwztc
"Un nou acoperiș. Un nou turneu. O nouă experiență. Memorial Drive se pregătește din nou pentru acțiunea unui turneu profesionist. Adelaide", a scris Darren Cahill pe Instagram.
https://www.instagram.com/p/B7BGu8npil8/
Simona Halep (28 de ani, locul 3 WTA) este a doua favorită la Adelaide, după liderul mondial și preferata gazdelor Ashleigh Barty.
https://www.instagram.com/p/B6-g0meDcup/
Tragerea la sorți pentru tabloul principal al turneului va avea loc în acest weekend. Cel mai probabil, Simona Halep va debuta marți dimineață la Adelaide.