Simona Halep· 2 min citire

Halep nu mizează pe sfaturile lui Thierry Van Cleemput! "Prefer să rămână așa"

Van Cleemput

Van Cleemput

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 feb. 2019, 19:57

Simona Halep (locul 3 WTA) s-a calificat în finala turneului de la Doha, Qatar, după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 7 WTA), scor 6-3, 3-6, 6-4. Românca nu a apelat la sfaturile antrenorului belgian Thierry Van Cleemput.

Thierry Van Cleemput (50 de ani) și Simona Halep (27 de ani) colaborează de scurt timp.

https://twitter.com/Simoreactions/status/1096412937764376576

"Nici nu am semnat pentru antrenor la acest turneu. Am hotărât împreună acest lucru și prefer să rămână așa. Ne cunoaștem de foarte puțin timp și este destul de greu. Om vedea cum o să decurgă colaborarea", a spus Simona Halep pentru DigiSport.

https://twitter.com/Simoreactions/status/1096431734642655232

În setul decisiv, Svitolina a condus cu 4-1 și a avut trei șanse să se distanțeze la 5-1.

https://twitter.com/WTA/status/1096436411211763713

"Astăzi am demonstrat că sunt puternică mental și că pot să întorc de la orice scor în orice meci. Game-ul acela, la 4-1, a fost enorm și, după ce l-am câștigat, am zis că șansa mea a crescut și nu trebuie să renunț. Trebuie doar să joc fără teamă, ceea ce am făcut. Am reușit câteva puncte frumoase, care mi-au dat încredere.

Cred că terenul este destul de rapid. Vântul a fost destul de greu astăzi și nu am simțit aproape deloc, cel puțin din dreapta nu am fost constantă. Reverul m-a ajutat foarte mult, de aceea am și câștigat meciul, după părerea mea", a spus Simona Halep la DigiSport.

https://twitter.com/WTA/status/1096440310656200704

Halep va juca mâine cea de-a 34-a finală WTA din carieră și poate să-și treacă în palmares trofeul cu numărul 19. 'Super Simo' a mai triumfat la Doha în 2014.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep