În ziua în care s-a aflat că are hernie de disc, Simona Halep, 27 de ani, a dat asigurări că nu trebuie să se opereze și spune că va urma un tratament special pentru această afecțiune.
Pentru a putea reveni cât mai repede în circuit, mai multi specialiști i-au recomandat liderului WTA un tratament cu cortizon. Totuși, fostul mare tenismen, Ilie Năstase, 72 de ani, este sceptic în ceea ce privește tratamentul cu acest medicament pe care îl consideră extrem de periculos pentru un sportiv:
"Cortizonul îți mănâncă osul. Și pe mine mă durea cotul, aveam o boală care se cheamă Tennis Elbow și mi-a zis că ori îmi taie cotul, sau continui și ajung să am oasele stricate la bătrânețe, ori să-mi fac cortizon. Am făcut o singură dată, după care mi-am dat seama că e foarte periculos cortizonul", a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.