Simona Halep (23 WTA) a fost eliminată în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Dubai.
Jucătoarea din România a pierdut în fața letonei Jelena Ostapenko (21 WTA), scor 2-6, 7-6 (0), 6-0. Meciul a avut o durată de o oră și 36 de minute.
La finalul meciului, Jelena Ostapenko a vorbit despre prestația avută în fața Simonei Halep, dar și ce dificultăți a întâmpinat de-a lungul semifinalei. De asemenea, a precizat și cum a reușit să revină după ce a pierdut primul set și să le câștige pe următoarele două (primul la tiebreak, iar al doilea la 0).
"Vă mulțumesc, sunteți minunați. Vocea mea e puțin căzută. Știam că va fi un meci greu. Am luptat foarte bine și am reușit să păstrez nivelul.
Am jucat cu o campioană de Grand Slam în fiecare rundă, cred că am avut mentalitatea bună în acest meci. Am luptat și am câștigat meciul. S-a schimbat modul în care am luptat până la ultimul punct”, a declarat sportiva din Letonia, la interviul pe teren.
Simona Halep. Foto: Profimedia
Jelena Ostapenko va juca în ultimul act cu rusoaica Veronika Kudermetova (31 WTA), care a beneficiat în semifinale de retragerea cehoaicei Marketa Vondrousova (38 WTA).