Simona Halep· 4 min citire

VIDEO BLOG | Simona Halep a impresionat la Eastbourne și s-a calificat în optimi

halep-2

halep-2

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 25 iun. 2019, 19:53

UPDATE 20:51 În optimi, Simona Halep va juca împotriva slovenei Polona Hercog (locul 60 WTA).

UPDATE 20:50 Partida a durat numai 55 de minute. Iată statistica:

Hsieh vs. Halep

statistica halep

UPDATE 20:47 6-2, 6-0 Game, set și meci, Simona Halep! Debut excelent pentru româncă la Eastbourne, turneu de pregătire pentru Wimbledon.

Simona Halep și-a luat revanșa în fața taiwanezei Su-Wei Hsieh pentru eșecul dramatic de la Wimbledon 2018.

https://twitter.com/WTA/status/1143577043835076608

UPDATE 20:35 6-2, 4-0 Game, Halep! Simona a reușit primul as în acest meci.

https://twitter.com/WTA/status/1143574078361485312

UPDATE 20:32 6-2, 3-0 Break, Halep! Simona defilează către victorie! Constănțeanca a stârnit aplauzele spectatorilor după o lovitură incredibilă, din alergare, cu spatele.

https://twitter.com/RamonaToderas/status/1143571813923991552

UPDATE 20:29 6-2, 2-0 Game, Halep! După 40-40, Simona a făcut alegerile potrivite în spatele serviciului.

https://twitter.com/WTA/status/1143572579006861312

UPDATE 20:25 6-2, 1-0 'Super Simo' începe excelent și setul doi, cu un break la zero!

UPDATE 20:22 Primul set a durat 27 de minute. Iată statistica:

Hsieh - Halep

primul set

UPDATE 20:20 6-2 Game și set, Simona Halep! A șaptea jucătoare a lumii a servit foarte bine și i-a dat puține șanse adversarei.

https://twitter.com/WTA/status/1143570653007642624

UPDATE 20:17 5-2 Game, Hsieh! Taiwaneza întrerupe seria foarte bună a Simonei, care va servi pentru a câștiga primul set.

UPDATE 20:14 5-1 Game, Halep! Simona impresionează în continuare cu un serviciu foarte sigur și are o abordare agresivă, cu urcări la fileu. Su-Wei Hsieh nu are mult timp de reacție. Este al cincilea game la rând pentru româncă.

UPDATE 20:08 4-1 Break, Halep! Simona a returnat excelent și pare tot mai încrezătoare. Primele semne de nervozitate pentru Su-Wei Hsieh.

UPDATE 20:07 3-1 Game, Halep! Simona nu a cedat niciun punct la serviciu! Românca a jucat mai mereu cu prima minge (88%).

UPDATE 20:03 2-1 Break, Halep! Simona a profitat de serviciul modest al lui Hsieh, care a comis două duble greșeli.

UPDATE 20:00 1-1 Game, Halep! Simona a salvat o minge de break. Deocamdată, constănțeanca își caută ritmul de joc și este incomodată de loviturile 'slice' ale taiwanezei.

https://twitter.com/WTA/status/1143565758976286720

UPDATE 19:53 Meciul a început! Su-Wei Hsieh și-a făcut cu ușurință serviciul și conduce cu 1-0.

Simona Halep începe "încălzirea" pentru Wimbledon! Simo joacă în această seară cu taiwaneza Su-Wei Hsieh în cadrul turneului de la Eastbourne. Halep a intrat direct în turul al doilea.  

https://twitter.com/WTA/status/1143452990587752448

Su-Wei Hsieh are 33 de ani și este pe locul 29 WTA. Simona Halep are 27 și, după Roland Garros, a trecut pe poziția a 7-a în ierarhia WTA.

https://twitter.com/livetennis/status/1143317807431671808

Halep a intrat deja pe iarba de la Eastbourne. Fostul lider mondial a jucal la dublu, împreună cu Raluca Olaru, în primul tur. Româncele s-au impus în fața perechii Gabriela Dabrowski/Yifan Xu , 7-6(5), 7-5. 

"Este foarte diferit, dar sunt totodată încântată să intru pe iarbă. Am evoluat deja la dublu și a fost excelent, așa că abia aștept să joc.

Este puțin mai dificil, pentru că pe iarbă nu știi niciodată la ce să te aștepți, așa că trebuie să fiu concentrată la fiecare minge pe care o joc și la fiecare lovitură", a declarat Simona Halep.

Su-Wei Hsieh s-a calificat în turul 2 după victoria în fața Camilei Giorgi, 6-3, 4-6, 6-4.

Halep și Hsieh s-au întâlnit de două ori până acum și sunt la egalitate 1-1.

Simona a câștigat în 2013 la Cincinnati, cu 6-7 (5), 6-1, 6-2.

Victoria sportivei din Taiwan este recentă: anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, 3-6, 6-4, 7-5, când Simo a avut 5-2 în decisiv.

https://twitter.com/livetennis/status/1143428615104794624

Învingătoarea meciului dintre Simona Halep și Su-Wei Hsieh va juca în turul 3 cu învingătoarea dintre P. Parmentier și P. Hercog/B. Strycova.

CITEȘTE și Simona Halep amenință că nu va mai juca în Fed Cup

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep