Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) a petrecut aproape trei luni în izolare, pe fondul pandemiei de coronavirus. Sportiva română a dezvăluit că și-a schimbarea abordarea față de viață și vrea să se dezvolte în plan personal și emoțional.
Toate competițiile de tenis, întrerupte în luna martie, rămân suspendate cel puțin până la 31 iulie, din cauza pandemiei de coronavirus.
Simona Halep traversează cea mai mare perioadă de inactivitate din carieră. Ultimul meci oficial datează din 22 februarie, când a câștigat finala de la Dubai.
https://www.youtube.com/watch?v=mdHfWBbGLU0&feature=emb_logo
"Am învățat enorm din carantina pe care am avut-o, mi-am dat seama că în ultimii șase ani efectiv am fost în carantină totală și mi-am dat seama că trebuie să schimb câte ceva în viața mea, ca să mă dezvolt pe partea personală și pe partea emoțională. Faptul că am stat în carantină șase ani m-a ajutat să ajung numărul 1 mondial.
Acum, ca să fiu fericită în viață și fără tenis, încerc încet-încet să mai simt și altceva din viața normală. Nu pot să mă desprind total, dar am progresat un pic. Am avut disciplina mea, am făcut exercițiile acasă cât am putut, am tras și chiulul.
Am norocul să stau în pădure și de la zi la zi înverzeau copaci. Am realizat că pentru prima dată am văzut natura cum se desfășoară. Am rămas uimită, incredibil! Nu îți dai seama de chestiile astea până nu dai piept cu ele. Au fost niște ani în viteză, permanent, în viteză foarte mare. Aveam un singur obiectiv, tenisul, nimic altceva", a spus Simona Halep, într-un interviu cu Andi Moisescu.
CITEȘTE ȘI -> Simona Halep a anunțat când se va retrage! “Am obosit, însă simt că mai pot”