Antrenorul australian Darren Cahill a revenit full-time alături de Simona Halep și a pregătit cu mare atenție sezonul 2020. Cahill a venit cu o propunere surprinzătoare, care i-a pus pe jar pe fanii Simonei: Halep să joace la dublu alături de belgianca Kim Clijsters, care și-a anunțat revenirea în tenis.
Clijsters (36 de ani) a anunțat că va reveni pe teren odată cu turneul de la Monterrey (Mexic), care se va desfășura începând din 2 martie.
Sportiva din Belgia voia să joace încă din ianuarie 2020, dar a amânat revenirea din cauza unei accidentări la genunchi.
"Dublu cu Simo? Ne-ar plăcea să facem asta cândva în 2020. Crăciun fericit, Kimmie", a scris Darren Cahill pe Instagram.
Clijsters nu a oferit niciun răspuns, dar a apreciat mesajul antrenorului australian.
Kim Clijsters s-a retras prima dată în 2007, pentru a-și întemeia o familie. Ea a revenit pe teren în 2009 și a mai câștigat trei trofee de Mare Șlem (de două ori US Open și o dată Australian Open), înainte de a se retrage din nou, în 2012.
"Ultimele săptămâni au trecut cu bine. Genunchiul meu este mult mai bine, dar nu este complet recuperat. Mai trebuie să fiu răbdătoare un pic", le-a transmis Clijsters fanilor.
În afară de Monterrey, belgianca și-a mai anunțat participarea la turneele de la Indian Wells (9-22 martie) și Charleston (4-12 aprilie). Clijsters nu mai figurează în clasamentul WTA, dar poate beneficia de un număr nelimitat de 'wild card-uri'.