Simona Halep a șocat întreaga lume. Sportiva a fost suspendată provizoriu din cauza faptului că a fost testată pozitiv cu o substanță interzisă.
Cristi Balaj, cel care a a fost președintele Agenției Naționale Antidoping și actual președinte la CFR Cluj, a vorbit despre cazul Simonei Halep. Iată ce a spus oficialul campioanei României.
„Legea este foarte clară!”
„Nu comentez acest caz, chiar dacă imaginea pe care o am e diferită față de cum a fost prezentată de unii. Pentru că eu cunosc codul WADA, cunosc legislația, am participat activ în calitate de președinte la modificarea legislativă. Știu cum funcționează o comisie de disciplină, de audiere și de apel.
Nu am informații despre acest caz și orice amănunt poate să schimbe o eventuală decizie. Mi s-a părut cel mai profesionist punct de vedere exprimat al doamnei Andreiașu, de la Agenția Națională Antidoping. E o sportivă foarte mare și sper să fie nevinovată, să demonstreze acest lucru.
Dacă nu cunosc amănunte din dosar, mi se pare neprofesionist să vorbesc. Nu are importanță că substanța se găsește într-o cantitate mică. Legea este foarte clară și spune că orice sportiv este răspunzător de substanța interzisă depistată în organismul său, indiferent că este vinovat sau nu.
Apar aparate noi care testează antidoping, probele pot fi păstrate timp de zece ani. Simona Halep nu poate pierde premii sau trofee", a declarat Cristi Balaj, pentru Digi Sport.