Simona Halep· 2 min citire

S-au încheiat audierile Simonei Halep: „Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren”

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 9 feb. 2024, 17:37

Cele trei zile de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne în cazul procesului de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat.

„Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren”, a spus Simona Halep

Azi au avut loc pledoariile finale, iar în momentul în care a ajuns la sediul instituției Halep a precizat că este convinsă „adevărul va ieși la iveală, nu m-am dopat vreodată”.

După mai bine de 6 ore, ea a ieșit din Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar nu a avut voie să ofere detalii cu privire la ceea ce s-a întâmplat în sală.

„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea.

Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.

Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot.

Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a transmis Simona, conform gsp.ro.

Anularea completă a suspendării este puțin probabilă, din cauza datelor fluctuante din pașaportul biologic al Simonei. Oricum, decizia nu ar avea niciun efect din punct de vedere sportiv, în contextul în care Halep nu mai joacă din octombrie 2022.

Cel mai bun scenariu pentru dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem ar fi înjumătățirea pedepsei. Asta ar însemna ca ea să revină în circuit pe 6 octombrie 2024.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep