Simona Halep· 1 min citire

Simona Halep s-a calificat în optimi, la Madrid Open. Victorie fără emoții contra Paulei Badosa

Simona Halep. Foto: Profimedia

Simona Halep. Foto: Profimedia

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 30 apr. 2022, 21:36

Simona Halep (21 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului Madrid Open. În turul doi, românca a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-1 pe spaniola Paula Badosa (locul 2 WTA), principala favorită a competiției de categorie WTA 1.000. Meciul a durat o oră și 14 minute.

Confruntarea de la Madrid a consemnat primul meci direct dintre Simona Halep și iberica Paula Badosa. În setul secund, Badosa a acuzat o accidentare la umărul drept. Românca a obținut victoria din acest an împotriva adversarei cel mai bine clasate în ierarhia WTA.

În runda inaugurală, Halep a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-3, pe chinezoaica Shuai Zhang, în timp ce Badosa a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-0, pe rusoaica Veronika Kudermetova (locul 25 WTA).

Simona Halep va evolua în faza următoare cu învingătoarea confruntării dintre jucătoarea americană Cori Gauff (locul 16 WTA și cap de serie numărul 14) și kazaha Iulia Putințeva (locul 44 WTA).

Halep a câștigat Madrid Open în 2016 și 2017, iarr în 2014 și 2019 a evoluat în ultima fază a turneului. Anul trecut, constănțeanca a fost eliminată în optimi de belgianca Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep