Simona Halep· 4 min citire

Simona Halep a abandonat în primul tur la Beijing. Românca a acuzat dureri la spate

Halep-2

Halep-2

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 sept. 2018, 12:58

UPDATE 12:57 1-6 Game și set, Jabeur! Simona Halep decide să abandoneze, din cauza problemelor la spate.

Simona va pierde multe puncte în clasamentul WTA (650), după ce a ajuns până în finală la Beijing în 2017. 

https://twitter.com/WTA/status/1046339006458298368

UPDATE 12:52 1-5 Break, Jabeur! Halep are dificultăți vizibile în privința deplasării pe teren și a modului în care se poziționează pentru a lovi mingea. În aceste condiții, Ons Jabeur dictează ritmul fără probleme.

https://twitter.com/WTA/status/1046337249313402881

UPDATE 12:50 Veste proastă pentru româncă! Simona primește îngrijiri medicale la vestiare, acuzând dureri în zona lombară. E aceeași problemă cu care s-a confruntat în turneul de la Wuhan.

UPDATE 12:44 1-4 Break, Halep! Un game făcut cadou de către Jabeur, care a trimis multe mingi în fileu și a comis prima dublă greșeală.

UPDATE 12:42 0-4 Break, Jabeur! Continuă problemele la serviciu pentru Simona, deși frecvența primei mingi este excelent, 77%. În plus, liderul WTA a greșit foarte mult în acest game.

UPDATE 12:39 Simona Halep a cerut intervenția lui Darren Cahill. Antrenorul australian i-a recomandat să o joace mai mult pe rever pe Jabeur și să trimită mingi mai lungi, pentru a o incomoda pe Ons. Cahill i-a mai spus că, dacă Jabeur va continua să lovească așa puternic, va trebui să adopteze o poziție mai retrasă pe teren.

halep-cahill

UPDATE 12:37 0-3 Game, Jabeur! Tunisiana lovește puternic și plasat, deocamdată i-au intrat aproape toate mingile. Greu de crezut că va reuși să mențină acest ritm până la final.

UPDATE 12:34 0-2 Break, Jabeur! Simona a comis o dublă greșeală și i-a oferit două oportunități de break adversarei. Jabeur lovește mingea devreme și o surprinde pe româncă.

Cheia pentru Jabeur în acest meci va fi modul în care va reuși să păstreze echilibrul între numărul loviturilor câștigătoare și cel al erorilor neforțate.

Halep trebuie să fie mai reactivă și să o pună în dificultate pe adversară cu returul.

UPDATE 12:30 0-1 Game, Jabeur! Ons propune un ritm rapid de joc, în care își asumă multe riscuri, vrea să controleze schimburile de mingi. Tunisiana a început cu o lovitură câștigătoare cu forehand-ul, urmată de o eroare neforțată. Game-ul a ajuns la 40-40, iar Halep a avut o șansă de break.

UPDATE 12:20 Halep și Jabeur au ieșit pe teren. Urmează perioada de încălzire. Jucătoarea din Tunisia va începe meciul la serviciu.

https://twitter.com/WTA/status/1046329121167486978

UPDATE 12:13 Partida va începe la ora 12:30. Abia acum s-a terminat partida Yafan Wang - Caroline Garcia, tot pe arena centrală. Franțuzoaica s-a impus după trei ore de joc, scor 7-6 (10), 6-7 (4), 6-3.

https://twitter.com/WTA/status/1046327308649291776

Simona Halep debutează azi la turneul de la Beijing, unde, în urmă cu un an, a devenit lider mondial. Românca o va întâlni, de la ora 11:30, pe tunisianca Ons Jabeur.

După ce anul trecut a ajuns pentru prima oară în finală la puternicul turneu din capitala Chinei, fiind învinsă de Caroline Garcia, din Franța, în două seturi, Simona Halep începe o nouă aventură la Beijing.

Amintirile româncei de la acest turneu sunt printre cele mai frumoase. Anul trecut, aici, Simona Halep devenea pentru prima oară lider mondial.

Simona Halep

Constănțeanca, principala favorită la Openul Chinei, o întâlnește pe tunisianca Ons Jabeur, jucătoare venită din calificări, acolo unde a învins-o pe campioana olimpică Monica Puig (Puerto Rico).

Halep (27 de ani) nu a mai întâlnit-o niciodată pe jucătoarea africană (24 de ani) aflată pe locul 113 în lume și pornește drept mare favorită.

Donna Vekic (Croația, locul 40 WTA) va fi adversara Simonei Halep în cazul în care românca va avansa cel de-al doilea tur. Vekic a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Maria Sakkari (Grecia, locul 29 WTA).

Turneul WTA de categorie Premier Mandatory de la Beijing este dotat cu premii totale în valoare de 4,8 milioane de dolari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep