Simona Halep (locul 2 WTA) a vorbit din nou despre perspectiva retragerii din tenis. Constănțeanca în vârstă de 28 de ani a recunoscut că este obosită psihic, dar vrea să mai joace minimum 2-3 ani. Semnul retragerii pentru Simona va fi o eventuală ieșire din Top 10 WTA.
Până acum, Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA la simplu, dintre care două de Mare Șlem (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019). A fost lider mondial între 2017 și 2019, timp de 64 de săptămâni.
https://www.youtube.com/watch?v=VRzVd1OZoaQ
Românca deține recordul (printre jucătoarele în activitate) privind cele mai multe săptămâni în Top 10 WTA. Începând din 2014, Halep nu a încheiat anul mai jos de locul 4 WTA. Simona a încheiat sezonul pe locul 1 WTA în 2017 și 2018.
Simona Halep a fost numărul 1 mondial și la junioare și se regăsește pe o listă selectă de jucătoare care au triumfat la Roland Garros atât la junioare, cât și la senioare.
"Poți să te antrenezi un an de zile, zi de zi, dacă nu joci un meci oficial ești out, e foarte mare diferența. Am avut și o tot am senzația că am obosit. Au fost ani grei! M-am gândit și la retragere, însă simt că mai pot. Încă mai pot mult și de visat nu mă împiedică nimic să visez.
Sunt foarte motivată să merg înainte pentru al treilea Grand Slam, pentru a vedea cât mai pot să fiu în Top 10, pentru că, atunci când voi ieși din Top 10, cred că o să trag pe dreapta. Dar mai am, 2-3 ani eu zic că mai pot să joc. Dacă m-aș naște încă o dată, același lucru l-aș face", a spus Simona Halep, într-un interviu cu Andi Moisescu.