Simona Halep· 3 min citire

Simona Halep a criticat dur ITIA după soluția din cazul lui Swiatek

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Ion Gabriel Publicat: 29 nov. 2024, 16:15

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a criticat dur, pe rețelele de socializare, dublul standard al Agenției internaționale pentru integritate în tenis (ITIA), care a anunțat suspendarea pe o lună a polonezei Iga Swiatek, după un test pozitiv la o substanță interzisă efectuat în luna august.

„Îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva”, recunoaște românca

Swiatek a fost testată pozitiv la o substanță interzisă, trimetazidină, într-o probă recoltată după un turneu din august 2024, dar ITIA a reținut teza "contaminării unui medicament" și a impus o suspendare de doar o lună, începând cu 12 septembrie, un tratament total diferit față de cel aplicat Simonei Halep. Jucătoarea română a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022 și ulterior suspendată pentru patru ani, perioadă care a fost redusă la nouă luni după un recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

''Stau și încerc să înțeleg dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă in ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori'', a scris fostul lider mondial în mesaj.

''Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut in bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice întâmplate cam în același timp ITIA să aibă abordări complet diferite in detrimentul meu. Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?! Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopți în care nu am reușit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri... dar am câștigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare și că pașaportul biologic a fost o pură invenție. Și am mai câștigat ceva, sufletul mi-a rămas curat!! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare, dar nu simt răutate nici măcar acum'', a transmis Halep.

''Sunt recunoscătoare pentru susținerea și iubirea necondiționată a celor care au fost alături de mine in fiecare zi. Vă mulțumesc! În toată răutatea, am avut parte și de iubire pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie! Cum bine știm in fiecare dimineață răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Și așa sunt eu, împăcată și mândră de ceea ce sunt!", se mai arată în mesajul Simonei Halep.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep