Simona Halep· 1 min citire

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Auckland

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 dec. 2024, 16:15

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), care va avea loc în perioada 30 decembrie - 5 ianuarie.

Halep participă de azi la turneul demonstrativ World Tennis League

Turneul, care va fi dotat cu premii totale de 275.094 de dolari americani, a fost câștigat anul acesta de Coco Gauff (SUA).

Pentru Halep, turneul neozeelandez va fi o ultimă repetiție înaintea debutului în calificările pentru Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului viitor, care va avea loc la Melbourne între 6 și 26 ianuarie, fază pentru care românca a primit un wild card.

Halep (33 ani) ocupă locul 877 în clasamentul WTA după ce nu a jucat decât cinci meciuri în acest an, în care a revenit după o suspendare de patru ani pentru dopaj, redusă la nouă luni.

Simona Halep, fost lider mondial, a jucat o finală la Australian Open, în 2018, pierzând în trei seturi în fața danezei Caroline Wozniacki.

Halep participă de joi la turneul demonstrativ World Tennis League, la Abu Dhabi, evoluând pentru echipa Kites, alături de australianul Nick Kyrgios, norvegianul Casper Ruud și de italianca Jasmine Paolini.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep