Simona Halep· 2 min citire

Simona Halep, înfrângere în fața Arynei Sabalenka la Tie Break Tens. Eleva lui Darren Cahill, Amanda Anisimova, a câștigat titlul

halep

halep

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 mar. 2022, 10:41

Simona Halep a jucat primul meci la Indian Wells, în cadrul unui turneu de o zi. Tie Break Tens este un turneul demonstrativ, unde toate încasările vor fi donate victimelor din Ucraina. Au participat la acest super-tie-break 8  nume sonore ale tenisului feminin: Aryna Sabalenka, Amanda Anisimova, Naomi Osaka, Maria Sakkari, Paula Badosa, Leylah Fernández și Ons Jabeur.

Simona Halep a disputat prima partidă a turneului, unde a fost învinsă de Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial. Cele două au mers cap la cap până la scorul de 7-7. Acele puncte au contat în economia jocului și Aryna s-a desprins decisiv. Scorul final a fost de 10-7 în favoarea numărului 2 mondial.

,,E greu să joci fără a te încălzi foarte bine, așa că e bine că am câștigat 7 puncte. A fost distractiv să particip la această competiție, în fața acestor fani minunați, e mereu o plăcere să joc aici, la Indian Wells", a spus Halep la final, pentru ca apoi să explice cât de special e turneul din California, pe care l-a câștigat în urmă cu 7 ani: "E special să fiu aici și mă simt mereu emoționată când revin. La începutul carierei mele, când am câștigat acest turneu, a fost ceva uriaș. Sunt amintiri superbe și sper să reușesc și anul acesta ceva notabil", a declarat Halep la finalul meciului.

Câștigătoarea turneului a fost Amanda Anisimova, eleva lui Darren Cahill, care a trecut de Osaka, Badosa și în finală de Sakkari. Jucătoarea americancă nu era inițial pe tabloul principal, Barbora Krejcikova a declarat forfait, acuzând o problemă la cot.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep