Simona Halep, favorita cu numărul 4 a turneului de la Wuhan, China, s-a înscris și în competiția de dublu. Constănțeanca va face pereche cu Raluca Olaru.
Halep și Olaru vor juca în primul tur împotriva echipei chineze Qianhui Tang/Xinyu Wang, beneficiara unui wild card.
Potrivit organizatorilor, meciul a fost programat duminică dimineață, în jurul orei 07:00, ora României.
Raluca Olaru (30 de ani) ocupă locul 36 WTA la dublu și a jucat trei semifinale în acest an: la Strasbourg, Eastbourne (alături de Simona Halep) și București.
Simona Halep s-a înscris la dublu pentru a avea un meci la Wuhan înaintea debutului pe tabloul de simplu, unde va juca direct în turul al doilea.
Cel mai probabil luni dimineață, Simona Halep (locul 6 WTA) va juca împotriva învingătoarei din partida Barbora Strycova (Cehia, locul 31 WTA) - Xiyu Wang (China, 140 WTA).
În ultimii doi ani, Simona Halep n-a câștigat niciun meci la Wuhan.
De această dată, românca are nevoie de un parcurs bun în China pentru a obține calificarea la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 9 noiembrie).
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News