Simona Halep, tot mai aproape de a reveni în circuit: "Cred că va juca la Wimbledon!"

SIMONA HALEP
Cea mai bună tenismenă din România, Simona Halep a suferit în prima jumătate a anului din cauza accidentărilor, iar fostul lider mondial a fost nevoită să abandoneze căteva turnee din circuitul WTA.
Simona Halep nu parcurge cele mai bune momente ale carierei, după ce în acest an a stat mai mult departe de terenul de tenis din cauza accidentarilor.
În acest moment sportiva în vârstă de 29 de ani se recupează după accidentarea suferită la gambă în turneul de la Roma, unde a fost nevoită să abandoneze. Simona Halep a anunțat că nu va participa în acest an la Rolland Garros, din cauza rupturii de mușchi suferită la gambă.
Daniel Dobre, unul dintre antrenorii fostului lider mondial, a oferit ultimele detalii despre cum decurge recuperea Simonei, dar și că tenismena din Constanța ar putea reveni la Wimbledon și poate juca pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
"Știu că lucrează foarte mult la revenire, a fost în Germania și a făcut niște infiltrații, acum lucrează pe partea de fizioterapie zilnic. Cred că acordă 3-4 ore pe zi revenirii. O văd bine din punct de vedere mental, din cele câteva discuții. O să revină mai puternică pentru că încă are un cuvânt de spus și dorește să atingă anumite obiective.

Simona Halep -Elise Mertens. Foto: Profimedia
(n.r. Sunt în pericol Jocurile Olimpice?) Nu cred. Eu cred că Wimbledon-ul îl va juca, dar și turneele dinainte. Simona este din punct de vedere al talentului foarte sus și are nevoie doar de câteva zile că să își intre (n.r. în ritm).

Sursa foto: Profimedia Images, Credit: Allstar Picture Library/Alamy Live News
Partea cealaltă, vizavi de intrarea mentală în competiție, nu cred că va fi grea, pentru că are experiența necesară, știe ce înseamnă să te motivezi, știe ce înseamnă să abordezi un turneu mare. Eu o s-o văd bine, pentru că va veni cu o poftă incredibilă, poftă de a juca în primul rând tenis”, a declarat Daniel Dobre.
Citește și Simona Halep se meține pe locul 3 WTA! Cine sunt celelalte românce din TOP 100
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























