Simona Halep· 3 min citire

Susținere pentru Simona Halep și din circuitul ATP: „Întârzierile în cazul de dopaj sunt o rușine”

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 sept. 2023, 12:14

Jucătoarea română de tenis Simona Halep așteaptă decizia ITIA după ce a fost audiată în cazul de dopaj în care este implicată.

„Întârzierile ITIA în ceea ce privește cazul de dopaj al Simonei Halep sunt o rușine”, a transmis John Millman

Ea a fost suspendată provizoriu pe 21 octombrie 2022, ca urmare a faptului că a fost depistată pozitiv la roxadustat. Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din istorie a fost audiată în ultima săptămână a lunii iunie, dar încă nu a primit decizia celor de la ITIA.

După ediția din acest an a turneului US Open, ulștimul de Mare Șlem al anului, care se desfășoară în acest zile, Halep va fi radiată din clasamentul WTA, deoarece nu va mai avea niciun punct.

Jucătorul australian John Millman este revoltat de tratamentul la care este supusă Simona. „Întârzierile ITIA în ceea ce privește cazul de dopaj al Simonei Halep sunt o rușine. Într-un fel sau altul, ea nu ar trebui să fie în mod constant tratată așa.

Sunt puțin surprins de WTA, administratori și jucătoare, că nu au ieșit să condamne procesul. A fost o glumă. Simona se află în purgatoriul tenisului din cauza întârzierilor constante în procedurile din partea ITIA.

Colegele ei ar trebui să o sprijine și să o apere în spațiul public. Pentru a i se permite o audiere corectă și echilibrată. Dacă ai fi în locul ei, ți-ai dori cel puțin asta. Indiferent de constatări”, a scris el pe twitter.

„Acest proces a fost gestionat îngrozitor de ITF și ITIA”, atrage atenția Darren Cahill

În urmă cu 2 zile, Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei, a luat și o atitudine dură. „Încă o întârziere! Detaliile acestui caz vor ieși la iveală în cele din urmă, dar indiferent de rezultat, acest proces a fost gestionat îngrozitor de ITF și ITIA.

Zero grijă și îngrijorare pentru sportiva care a fost târâtă 12 luni în acest caz, fără să primească un verdict.

Respect programul nostru de testare și corectitudinea acestuia, dar numai corect nu a fost ce s-a întâmplat în acest caz.

Simona are dreptul de a merge mai departe, în carieră și în viață. În acest moment, nu poate face asta. Niciun jucător nu ar trebui să mai treacă vreodată prin asemenea amânări.

WTA, conducerea și Consiliul Jucătoarelor trebuie să facă mai multe pentru a le asigura sportivelor protecția și dreptul de a fi judecate rapid.

În acest moment, nu se întâmplă asta”, a transmis omul care o pregătea pe Halep când aceasta câștiga, în 2018, primul ei titlu de Mare Șlem, la Roland Garros.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep